CONSPIRAŢII CELESTE
ÎNTRE FORŢĂ ŞI SLĂBICIUNE
Sunt încă
proprietatea lui Dumnezeu
unde să fug
sunt scribul sub teroarea cuvintelor
m-ai trimis pentru că tac
muşcând pământ
unde să fug când pământul fuge şi el
îngroziţi suntem de un singur cuvânt
curând se va auzi
va fi tunet sau adiere
îl vei rosti tu, îl voi şopti eu
sunt încă preferata lui Dumnezeu
unde să fug şi de ce…
IMITÂNDU-I PE CEILALŢI
Dumnezeu şi moartea
îmi poartă de grijă
eu fac să dureze efemerul
construiesc o casă pentru vrăbii
sădesc un pom pentru Rai
fac un copil care va dărâma casa
fiind prea mică
şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte
scriu o carte despre toate acestea
şi cineva o va arde
să se încălzească sub viscol…
IUBIND PUR ŞI SIMPLU
Cu numele tău pe buze
cu gustul amar al trupului tău
cu sunetul vorbelor nerostite
trec prin lumea care începe mereu
cu dărâmarea zidurilor
trec prin lumea care încă
trimite corăbii pentru hrana zeilor
iubind pur şi simplu
trec prin lumea care are ceva glorios
în felul în care ne împrăştie,
ne fărâmiţează
ne adună
apoi ne predă morţii…
PARTEA NEVĂZUTĂ A GLORIEI
Poemul ca un cal de rasă
trece prin paradisuri pierdute
sau recuperate instantaneu
abandonându-şi autorul
traversând golurile eternităţii
se rostogoleşte printre
dughenele răvăşite, prin pieţe
regăsindu-se în filele arse
jucându-se de-a primejdia
secondat de câini vagabonzi
are parte de partea nevăzută a gloriei
uneori vântul
îl buzunăreşte furându-i
nimicurile care-i alcătuiesc măreţia.
MESERIA DE OM
Nu ştiu ce e frumuseţea
dar chipul tău
îmi aminteşte de ea
sub cerul
suspendat de un fir de păianjen
apărată sunt
de fluturii în armură
plătesc pentru norocul cel bun
pentru norocul cel rău
profesând meseria de om
nu ştiu ce e adevărul, dar
reinventez dezastrul
adevărul se bate pentru noi
noi ne batem pentru iluzii
ploaia stinge adevărul
din întunericul luminos
nimic nu e mort
din frumuseţea celor ce ne iau viaţa
apropiind infinitul de chipul tău.
ALIMENTAREA ILUZIILOR
Ţin noaptea în palmă
numărându-i bătăile inimii
curând se va înălţa
printre crengi ce zgârie orizontul
dând stelele la o parte
viaţa mă ţine în gheare
nu ştiu dacă ceea ce o animă
e binele ei sau preabinele meu
într-o zi voi da drumul câinilor
între duşmani
duşmanilor printre câini
de la o vreme, nu mă mai îmbolnăvesc
nu mai îmbătrânesc
nu mai condamn a durerilor lăcomie
în drum spre măcelul promis
ştergătoarele de parbriz
împrăştie lacrimile…
CONSPIRAŢII CELESTE
Dar inelul se subţiază
şiragul perlelor s-a tocit
diamantul cerceilor nu mai sună
la trecerea îngerului
iarna şi-a pus pecetea definitiv
pe sânul tău drept
pe gura cianozată
dimineaţa te trezesc chemări
la nesupunere
spargi ca din greşeală
cupa cu vinul nobil şi vechi al sângelui
izbucnind
din venele crepusculare
întinse ca ramurile unui copac
aproape uscat
în el au cântat păsări scumpe şi rare
cerului mut şi surd…
RUINELE REFĂCÂNDU-SE
Al cui va fi şalul meu de mătase
cumpărat din Iordania?
Ai cui vor fi pantofii mei aurii
ce ţi-au străpuns coastele
A cui va fi casa ce ne-a adăpostit
şi turnul
din care-am sărit fără aripi
Ale cui vor fi zalele împrăştiate pe scară
şi trupurile
eliberate de ele
sunând cristalin
Cine va fi plutoniu
Cine va fi diamant
Ale cui vor fi inelele noastre de nuntă
pe care nu le-am purtat…
CU MILĂ SAU CU INVIDIE…
Dintre atâtea păsări
nici una nu te ia în zbor
dintre atâtea flori
nici una nu-ţi spune secretul
reînfloririi
dintre atâţia sori
nici unul nu redevine
lut cu chip de om
dintre atâţia oameni
nici unul nu-ţi dă ajutor
când te atacă haita cuvintelor
dintre atâtea cuvinte
nici unul
nu se va sinucide
să te-nţeleagă
cu milă sau cu invidie
dintre atâtea zile
nici una nu va rămâne cu tine…
CRUCEA CUVÂNTULUI
L-am zărit şi l-am pierdut
într-o tăcere neiertătoare
un pian printre nori
va cânta pentru inocenţi
pentru sufletul revenind
din călătoria prin lumea durerilor
stringând aroganţa raţiunii
vânturile rostogolesc pământul
cine se va arunca primul
în valul negru
purtând pe trup stigmatul fericirii
pe chip crucea cuvântului…
FORFECÂND SPAIMA
Nimic nu este al meu
văzându-vă, văzul
este al vostru
poemul despre lăcuste
devine lăcustă
mâna mea mângâindu-te
devine mâna poemului
sfârtecat de fraţii mei, lupii
din pădurile albe
spaima lor e a mea
şi iarăşi a lor
în cădere, îngerul aerului
scutură sângele
dintr-un pom înflorit…
DEZASTRUL CEL BUN
Nu-mi plac zilele frumoase
sunt ca biciul fericirii
lăsând în urmă răni
chemând alte răni
zilele frumoase au gustul şi mirosul
vârstei de aur a durerii
luptând pentru orice fleac
m-am obişnuit cu aerul ei tare
fluturându-şi drapelele la porţi de fier
uneori mă alungă
alteori mă strânge la piept:
cei ce se întâlnesc s-au mai întâlnit
cei ce se iubesc se vor mai iubi
cei înţelepţi sunt pedepsiţi
pentru înţelepciune
nu-mi plac zilele în care mă vindec
uşor şi repede…
LA RĂDĂCINILE PLOII
M-ai văzut şi mă cerţi
cum cerţi păsările cu zborul
heruvimii –
cu mulţimea de aripi
în care se rătăcesc
chiar şi puternicii zilei
nimic bun în afară de a trăi
nu-mi reuşeşte
şi tu ştii şi mă ierţi
cum ierţi ierburile
pentru veşnica înverzire
peste morminte
şi şarpele verii
înghiţind globul pe care scrii…
ZIUA FULGERULUI
Nu vine ploaia
nu vine crivăţul
nu vine norul cel de pucioasă
nu vine fulgerul
poemului zămislit din bezna
alcătuirilor tale
flămânde şi trecătoare
nu vine molima tămăduitoare
nu ştii dacă exişti cu adevărat
dar ţi-ai da viaţa să fii
nu eu scriu ci tu când treci
cu gheare şi solzi
într-o ţară unde
poemele nu mai au nicio justificare
o ţară unde aerul sătul de sine
participă la propria-i otrăvire
nu eu scriu ci tu şi moartea
învăţată să tragă cortina
să încuie uşile, să stingă lumina
să-l trezească pe cel adormit în stal
cu o pungă de gloanţe pe piept.
CU STĂPÂNIRE DE SINE
Mergi printre cei buni, printe cei răi
părul are mai mult argint
decât aur
trandafirul din colţul gurii se scutură
trupului îi cresc din ce în ce mai
mulţi ghimpi
ai vrea să nu răneşti
când treci prin mulţime
ghimpii din ce în ce mai puternici, mai tari
se înfig în pieptul celui îmbrăţişat
la-ntâmplare
poate că acesta
de lângă tine, rănit, căzut pe asfalt
era cel aşteptat…
PE MALUL ECOULUI
Nimic nu-l cheamă
nimic nu-l opreşte
el e aproapele şi departele
fără vină
vine şi pleacă
sânge de astru
păcatului fără odihnă
tihna trecerii
dar al darurilor
ca primele ore ale morţii
iubind până la destrămare
orb, palid, uneori se opreşte
pe malul lacului unde
îngeri gălăgioşi
răstoarnă barca lui Caron.
AI GRIJĂ CE POEM ÎŢI DOREŞTI
Fiecare găseşte drumul
de unul singur
venind şi plecând
în trup de viaţă şi moarte
fiecare e pedepsit
de propriul poem
incizat pe pielea jupuită a cerului
cerând socoteală
pentru apă, aer, cerneală
pentru pâinea albă a hârtiei
ale cărei firimituri
ciugulite de vrăbii
ajung pe alte tărâmuri…
MĂREŢIA SLĂBICIUNII
Te-ai salvat şi azi
din războiul celor două principii
faci parte dintre învingători
străbătând drumul
de la infinit şi-napoi
printre splendide erori
tu fiind una dintre cele prin
care îngerii îşi justifică existenţa
să nu-i judecăm cum ne dobândesc
la urma urmelor
numele tău nu al lor
va rămâne aici
legiunilor infernale…
NOROCUL DE-A EXISTA
M-am trezit în casă cu ploaia
udă, înfrigurată
s-a tras lângă jarul sticlind
în ochii jivinei de pe podele
şi-a stors lenjeria fină
din care săreau broaşte, şerpi
de smarald, perle
o priveam şi îmi era teamă
să rostesc dorinţa cea mai arzătoare
a ultimei supravieţuitoare
să nu o supăr
să nu o fac să plângă
şi micul nostru poem terestru
să se scufunde…
Victoria Milescu - POEZIE 