CONSPIRATII CELESTE

relivoicu — Sat, 03 Jan 2009 21:28:13 +0000

CONSPIRAŢII CELESTE

versuri

ÎNTRE FORŢĂ ŞI SLĂBICIUNE

Sunt încă

proprietatea lui Dumnezeu

unde să fug

sunt scribul sub teroarea cuvintelor

m-ai trimis pentru că tac

muşcând pământ

unde să fug când pământul fuge şi el

îngroziţi suntem de un singur cuvânt

curând se va auzi

va fi tunet sau adiere

îl vei rosti tu, îl voi şopti eu

sunt încă preferata lui Dumnezeu

unde să fug şi de ce…

IMITÂNDU-I PE CEILALŢI

Dumnezeu şi moartea

îmi poartă de grijă

eu fac să dureze efemerul

construiesc o casă pentru vrăbii

sădesc un pom pentru Rai

fac un copil care va dărâma casa

fiind prea mică

şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte

scriu o carte despre toate acestea

şi cineva o va arde

să se încălzească sub viscol…

IUBIND PUR ŞI SIMPLU

Cu numele tău pe buze

cu gustul amar al trupului tău

cu sunetul vorbelor nerostite

trec prin lumea care începe mereu

cu dărâmarea zidurilor

trec prin lumea care încă

trimite corăbii pentru hrana zeilor

iubind pur şi simplu

trec prin lumea care are ceva glorios

în felul în care ne împrăştie,

ne fărâmiţează

ne adună

apoi ne predă morţii…

PARTEA NEVĂZUTĂ A GLORIEI

Poemul

ca un cal de rasă

trece prin paradisuri pierdute

sau recuperate instantaneu

abandonându-şi autorul

traversând golurile eternităţii

se rostogoleşte printre

dughenele răvăşite, prin pieţe

regăsindu-se în filele arse

jucându-se de-a primejdia

secondat de câini vagabonzi

are parte de partea nevăzută a gloriei

uneori vântul

îl buzunăreşte furându-i

nimicurile care-i alcătuiesc măreţia.

MESERIA DE OM

Nu ştiu ce e frumuseţea

dar chipul tău

îmi aminteşte de ea

sub cerul

suspendat de un fir de păianjen

apărată sunt

de fluturii în armură

plătesc pentru norocul cel bun

pentru norocul cel rău

profesând meseria de om

nu ştiu ce e adevărul, dar

reinventez dezastrul

adevărul se bate pentru noi

noi ne batem pentru iluzii

ploaia stinge adevărul

din întunericul luminos

nimic nu e mort

din frumuseţea celor ce ne iau viaţa

apropiind infinitul de chipul tău.

ALIMENTAREA ILUZIILOR

Ţin noaptea în palmă

numărându-i bătăile inimii

curând se va înălţa

printre crengi ce zgârie orizontul

dând stelele la o parte

viaţa mă ţine în gheare

nu ştiu dacă ceea ce o animă

e binele ei sau preabinele meu

într-o zi voi da drumul câinilor

între duşmani

duşmanilor printre câini

de la o vreme, nu mă mai îmbolnăvesc

nu mai îmbătrânesc

nu mai condamn a durerilor lăcomie

în drum spre măcelul promis

ştergătoarele de parbriz

împrăştie lacrimile…

CONSPIRAŢII CELESTE

Dar inelul se subţiază

şiragul perlelor s-a tocit

diamantul cerceilor nu mai sună

la trecerea îngerului

iarna şi-a pus pecetea definitiv

pe sânul tău drept

pe gura cianozată

dimineaţa te trezesc chemări

la nesupunere

spargi ca din greşeală

cupa cu vinul nobil şi vechi al sângelui

izbucnind

din venele crepusculare

întinse ca ramurile unui copac

aproape uscat

în el au cântat păsări scumpe şi rare

cerului mut şi surd…

RUINELE REFĂCÂNDU-SE

Al cui va fi şalul meu de mătase

cumpărat din Iordania?

Ai cui vor fi pantofii mei aurii

ce ţi-au străpuns coastele

A cui va fi casa ce ne-a adăpostit

şi turnul

din care-am sărit fără aripi

Ale cui vor fi zalele împrăştiate pe scară

şi trupurile

eliberate de ele

sunând cristalin

Cine va fi plutoniu

Cine va fi diamant

Ale cui vor fi inelele noastre de nuntă

pe care nu le-am purtat…

CU MILĂ SAU CU INVIDIE…

Dintre atâtea păsări

nici una nu te ia în zbor

dintre atâtea flori

nici una nu-ţi spune secretul

reînfloririi

dintre atâţia sori

nici unul nu redevine

lut cu chip de om

dintre atâţia oameni

nici unul nu-ţi dă ajutor

când te atacă haita cuvintelor

dintre atâtea cuvinte

nici unul

nu se va sinucide

să te-nţeleagă

cu milă sau cu invidie

dintre atâtea zile

nici una nu va rămâne cu tine…

CRUCEA CUVÂNTULUI

L-am zărit şi l-am pierdut

într-o tăcere neiertătoare

un pian printre nori

va cânta pentru inocenţi

pentru sufletul revenind

din călătoria prin lumea durerilor

stringând aroganţa raţiunii

vânturile rostogolesc pământul

cine se va arunca primul

în valul negru

purtând pe trup stigmatul fericirii

pe chip crucea cuvântului…

FORFECÂND SPAIMA

Nimic nu este al meu

văzându-vă, văzul

este al vostru

poemul despre lăcuste

devine lăcustă

mâna mea mângâindu-te

devine mâna poemului

sfârtecat de fraţii mei, lupii

din pădurile albe

spaima lor e a mea

şi iarăşi a lor

în cădere, îngerul aerului

scutură sângele

dintr-un pom înflorit…

DEZASTRUL CEL BUN

Nu-mi plac zilele frumoase

sunt ca biciul fericirii

lăsând în urmă răni

chemând alte răni

zilele frumoase au gustul şi mirosul

vârstei de aur a durerii

luptând pentru orice fleac

m-am obişnuit cu aerul ei tare

fluturându-şi drapelele la porţi de fier

uneori mă alungă

alteori mă strânge la piept:

cei ce se întâlnesc s-au mai întâlnit

cei ce se iubesc se vor mai iubi

cei înţelepţi sunt pedepsiţi

pentru înţelepciune

nu-mi plac zilele în care mă vindec

uşor şi repede…

LA RĂDĂCINILE PLOII

M-ai văzut şi mă cerţi

cum cerţi păsările cu zborul

heruvimii –

cu mulţimea de aripi

în care se rătăcesc

chiar şi puternicii zilei

nimic bun în afară de a trăi

nu-mi reuşeşte

şi tu ştii şi mă ierţi

cum ierţi ierburile

pentru veşnica înverzire

peste morminte

şi şarpele verii

înghiţind globul pe care scrii…

ZIUA FULGERULUI

Nu vine ploaia

nu vine crivăţul

nu vine norul cel de pucioasă

nu vine fulgerul

poemului zămislit din bezna

alcătuirilor tale

flămânde şi trecătoare

nu vine molima tămăduitoare

nu ştii dacă exişti cu adevărat

dar ţi-ai da viaţa să fii

nu eu scriu ci tu când treci

cu gheare şi solzi

într-o ţară unde

poemele nu mai au nicio justificare

o ţară unde aerul sătul de sine

participă la propria-i otrăvire

nu eu scriu ci tu şi moartea

învăţată să tragă cortina

să încuie uşile, să stingă lumina

să-l trezească pe cel adormit în stal

cu o pungă de gloanţe pe piept.

CU STĂPÂNIRE DE SINE

Mergi printre cei buni, printe cei răi

părul are mai mult argint

decât aur

trandafirul din colţul gurii se scutură

trupului îi cresc din ce în ce mai

mulţi ghimpi

ai vrea să nu răneşti

când treci prin mulţime

ghimpii din ce în ce mai puternici, mai tari

se înfig în pieptul celui îmbrăţişat

la-ntâmplare

poate că acesta

de lângă tine, rănit, căzut pe asfalt

era cel aşteptat…

PE MALUL ECOULUI

Nimic nu-l cheamă

nimic nu-l opreşte

el e aproapele şi departele

fără vină

vine şi pleacă

sânge de astru

păcatului fără odihnă

tihna trecerii

dar al darurilor

ca primele ore ale morţii

iubind până la destrămare

orb, palid, uneori se opreşte

pe malul lacului unde

îngeri gălăgioşi

răstoarnă barca lui Caron.

AI GRIJĂ CE POEM ÎŢI DOREŞTI

Fiecare găseşte drumul

de unul singur

venind şi plecând

în trup de viaţă şi moarte

fiecare e pedepsit

de propriul poem

incizat pe pielea jupuită a cerului

cerând socoteală

pentru apă, aer, cerneală

pentru pâinea albă a hârtiei

ale cărei firimituri

ciugulite de vrăbii

ajung pe alte tărâmuri…

MĂREŢIA SLĂBICIUNII

Te-ai salvat şi azi

din războiul celor două principii

faci parte dintre învingători

străbătând drumul

de la infinit şi-napoi

printre splendide erori

tu fiind una dintre cele prin

care îngerii îşi justifică existenţa

să nu-i judecăm cum ne dobândesc

la urma urmelor

numele tău nu al lor

va rămâne aici

legiunilor infernale…

NOROCUL DE-A EXISTA

M-am trezit în casă cu ploaia

udă, înfrigurată

s-a tras lângă jarul sticlind

în ochii jivinei de pe podele

şi-a stors lenjeria fină

din care săreau broaşte, şerpi

de smarald, perle

o priveam şi îmi era teamă

să rostesc dorinţa cea mai arzătoare

a ultimei supravieţuitoare

să nu o supăr

să nu o fac să plângă

şi micul nostru poem terestru

să se scufunde…

POVARA BLÂNDEŢII

Ard odată cu nopţile

când morţii îşi păzesc trupurile

şi păsările jelesc

pe lama fulgerului

în puterea ta sunt

oarbă ca luna spartă

mă sperie atâta iubire

într-un pământ al războiului

pe buze dulci cuvinte amare

spuse atunci, la plecare

nu mai sunt a mea, nici a pământului

încolţit de cadavre

mă sperie atâta iubire

risipindu-se în neantul unui cuvânt…

STELE ÎN PLINĂ ZI

El este încă aici

la masa mea

în patul meu

în pereţi, în oglinzi

în nopţile scurte, fierbinţi

el este încă fluturele de aur

în plămânul meu de rubin

eu sunt încă în ochiul lui închis

lacrima care nu s-a prelins

el este încă în păsările

prăbuşite pe trepte

în plantele îngălbenind brusc

în vuietul urcând spre zăbrele

câtă eternitate rămâne

în urma celui abia plecat…

BUCURIA NELEGIUIRII

În oglindă

semăn cu tine

fac planuri

dizolvându-se în alcoolul

unui clarobscur excitant

când motoarele se opresc

înaintează cu paşi mici

bucuria deloc vanitoasă a nelegiuirii

o picătură doar

ţine viaţa în echilibru

lângă paravanul de marochin

licoarea se aprinde

îmbătată de sine

încep să cred că moartea mă iubeşte

când mă loveşte uşor peste obraz

cu altă viaţă…

BIOGRAFISM

Sunt fericită

ceea ce am fost

nu voi mai fi niciodată

las în urmă izbânzi

iubiri mistuind până la măduvă

ce nume să-mi iau

ce vârstă să am

când voi intra în camera ta de hotel, noaptea

când muzica se va stinge

şi dansatorii se vor topi

iar prietenii care au băut prea mult

vor ieşi în grădină

cu o batistă pe gură

nemaipăsându-le unde sunt

tu poate că te vei lăuda

cu fericirea mea

de a nu mai fi niciodată

ceea ce am fost…

PRIETEN ŞI DUŞMAN

Vino să plângem împreună

căci vom muri

iar dacă nu vom muri

nu vom ştii

unde se duce viaţa

vino să ne bucurăm

să dansăm şi să bem

dacă nu vom iubi

nu vom ştii

cum e moartea

vino, prieten şi duşman

rănit dar nu de cuţit ori de sabie

mort fără să fii luptat

fără să fii cunoscut moartea…

Acelaşi soare, acelaşi aer

şi pentru mine şi pentru el

aceleaşi spaime circulând

între ţările noastre unde

suntem pe rând şi sclav şi stăpân

câte lucruri de făcut sau de zdrobit

se zbat între noi

fiecare luându-ne puţin cer, puţin aer

puţină lumină din steaua norocului

rămânând doar imaginea

ştearsă de ploi

a inimilor rostogolindu-se

prin lumile răvăşite…

ZARVE ŞI SENSURI

Nu mai miros a iarbă

nu mai miros a vultur

nu mai miros a fulger

despicând arborii cu comori

nu mai miros a pământ

căci pământul a plecat

a rămas doar o lacrimă

dintr-un mare potop

dintr-o ploaie

cu delfini de agat

călăriţi de îngeri cu suliţe

nici unul nu se îndură

să mă schilodească

să nu semăn cu el

cu regele regilor…

DREPTUL LA NEÎNCREDERE

De-aş veni dinspre păsări

aş avea aripi

de-aş veni dinspre ape

aş izvorî

de-aş veni din pustiuri

m-aş târî

de-aş veni din necunoscut

m-aş ascunde

de-aş veni dinspre câmpuri

te-aş hrăni

de-aş veni dinspre aur

aş străluci

de-aş veni dinspre vifor

aş şlefui diamante

de-aş veni dinspre praf

m-aş lipi de tălpile tale

însângerând cerul…

A TE BUCURA DE ORICE

Ploaia aruncă râme lichide-n ferestre

dizolvându-se-n fosfor

vântul urlă prin ţâţânile uşii

maşinile împroaşcă arborii

cu sânge proaspăt

cineva se joacă cu focul

în părul meu şi urlă

vântul urlă mai tare

ploaia astupă gura statuilor

de la intrarea în subteran.

ÎN ORAŞUL IMAGINARCERUL DE IERI

Viaţa trece pe lângă ziduri

în cârje, bandajată

cu mâinile arse

soarbe sângele dulce al amintirii

lângă canal

în cartierul locuit de atâţia prieteni

fiecare vrea o bucată de viaţă

din viaţa altuia

aşa cum e

moartea controlează

insistent nevăzutul

gesturile oraşului imaginar

povestindu-şi propria moarte

numai un auz exersat

îi poate auzi susurul

pe platforma

care forează zi şi noapte.

Voiam să merg pe strada

ce duce la iubitul meu

voiam să merg desculţă

prin florile de tei

nimic nu se clintea

în steaua neagră

rămasă pe cerul de ieri

voiam să merg pe strada

pe care odată

a mers Dumnezeu…

NICI FRUMOASĂ, NICI ÎNFRICOŞĂTOARE

Sunt aici

la fereastra mea cu granate

peste acoperişuri din piele subţire

de trandafir

cu pasărea pe braţ

trimisă de tine

nici frumoasă, nici înfricoşătoare

învăţ pasărea să cânte

profeţii biblice

coborând

prin artere

pe sub duşumelele sufletului

desprins din vastitatea

ploilor

picurii grei plâng şi pentru cel

ce va fi parte

din furtunile, din uraganele tale.

ÎNVINGĂTORUL DE-O CLIPĂ

Mă poţi strivi

mă poţi dezmoşteni

de mii şi milioane de vieţi

poţi dezlănţui întunericul

ca o lavă

inundând galaxiile

câutând la nesfârşit

sufletul lipsă…

TIMPUL NU SE MAI SATURĂ DE NOI

Poate că dormi

când stelele lucrează

la destinul

micilor vietăţi

zbătându-se în plasele invizibile

înghiţite încet

pe cer, monştrii se împerechează

zac în ploaie sub stropii

toropiţi de iubire şi durere

somnul întârzie

în braţele veşniciei

o, câte nu mi-a promis veşnicia!…

EXIL DE BUNĂVOIE

Spăl apa

de moleculele singurătăţii

prin odaie trece râul

cu resturi de echipaj stelar

dincolo de marginea patului –

prăpastia viului

vaierul cristalin aşteaptă

tu, eu sau moartea

cu mâinile ude îşi desface haina

încinsă de focul de oase

a greşit mult

să înveţe mult

mă cufund în apa care spală râul

el se cufundă în mine

sorbind strigătul

pedepsei

să-şi ducă viaţa până la capăt.

REFUZUL GLOATEI

Bântuie printre tomberoane

ciuruită

de picătura căzută

din propria stea

răvăşind resturile

zilei de mâine

pe strada maşinii cu pâine

maşina morţii hodorogeşte

trezind blocurile cu ochi roşii

scorojite de foame

ronţăite de gândaci

unul poate

se va îndrăgosti şi de mine

dizolvându-mă un pic mai lent

fixând mai adânc temeliile

inimilor de fum

din cauciucurile uzate

suntem rezervorul de suferinţă

al materiei

deschis până la refuz.

APA FÂNTÂNILOR GOALE

Spuneţi-mi, stele

sub ce acoperiş doarme iubitul meu

spuneţi-mi, ape

cine îl înveleşte

spuneţi-mi, flori

cine-i adună sângele în zori

căci într-o zi

n-am să mai fiu nici eu

să-l caut

şi nici voi

ce nu răspundeţi

sau nu mai ştiţi nimic

din ce-aţi menit…

CERŞETOR DE POEME

Dar eu, un cerşetor de poeme

pe aleea cu albi trandafiri

te privesc cum treci solitar, nepăsător

pe umăr îţi flutură o eşarfă mov

sau o pasăre înţeleaptă

lângă turnul de cărămidă roşie te pândesc

sub arcade, sub tăcutele bolţi

miluieşte-mă cu un poem

trecătorule de care unii se tem

stau pe treptele învechite

spălate de lacrimi de crin

sunt cerşetorul cu mii de ducaţi în buzunare

luna îmi pune o plasă de aur pe chip

sunt picătura de apă vie

care începe să scrie din greu poemul

sunt chiar el uneori

rostogolindu-se către tine, dar nu, oh nu

niciodată nu e totuşi îndeajuns

ca tu să…

LENTISSIMO

Nu mă iubi

sub stropii ploilor roşii

curgând pe trup

veghează-mă din turnul cu vipere

nu-mi rosti numele

aşteaptă-mă-n gări inventate

venind din ţările de nicăieri

nu mă iubi, nu mă urî încă

trec printre schijele glasului tău

mai vie decât moartea cea fără de moarte

cu îmbrăţişări vinovate

sub o lege de fier

am rămas numai noi doi

pe o planetă mare

din care totul a fost furat.

DIN LUCRURI VEŞNIC ALTELE

Pentru faptele mele bune

m-ai pedepsit cu un vers

pentru crimele capitale

m-ai despăgubit cu un vers

stau la judecată

parte din înfricoşatul decor

sub plumbii cuvintelor

poemele se bat pe viaţa şi pe moartea

celor chemaţi

nimeni nu câştigă, nimeni nu pierde

alternativa la jertfa

pretinsă de ele

poemele cresc fără limite

se sustrag oricărei legi

ele ne judecă, ne condamnă, ne execută

adăpostindu-se în lucrarea

ce le absolvă uneori…

ŞI CALDĂ ŞI RECE, LUMINA

Apără-mă de săgeata de zi

de lucrul ce umblă prin întuneric

de anii care nu se împuţinează

pentru că nu am ani

de veşmintele care nu se uzează

înveşmântat fiind

în lumina şi caldă şi rece

desăvârşind orbirea

nu mă mai pot apăra de mine

bolţile se închid

fiecare oră – o poartă

făcând imposibilă reîntoarcerea

pământul ne ia în stăpânire

oasele lui gândesc, sângele lui vorbeşte

celor crunt loviţi, buni şi răi

dezbinaţi dar ai săi, întregindu-l…

ziua ne-aruncă-n vârtejul de praf şi de fum

apoi ne abandonează…

SĂ ŞTIU CĂ AI TRECUT PE AICI

Loveşte-mă, ploaie

pietre, zdrobiţi-mi oasele

capului mândru

iarbă, trage-mi trupul crud înapoi

în valvele de fier ale pământului

astăzi el pleacă

devenind durere

cu pulberi de stele pe faţă

cu şoimul de aur pe umăr

din care picură sânge negru

însemnând calea…

LAMENTUL EROIC

Am iubit marea

înainte de a o fi văzut

am iubit munţii

înainte de a le fi escaladat crestele

am iubit plante ciudate din atlase

şi animale înfricoşând chiar timpul

am iubit timpul mutilându-mi trupul

am iubit avalanşe, furtuni, uragane

am iubit oameni celebrii şi oameni umili

i-am iubit pe cei ce au greşit de o mie de ori

pe cei ce m-au înjunghiat

crezându-mă invulnerabilă

am iubit fără limită şi fără discernământ

dar poate că aceasta este o vină

pe care Tu, Doamne,

nu o tolerezi, dar mai ales nu accepţi

că pe mine nu m-am iubit deloc

risipindu-mă, risipindu-Te…

SENINUL SINGUR

Ninge

ninsoarea pare că plânge

pare că strigă şi iartă

căutând elixir

din cămară-n cămară

din candelabre

chipul tău se desface de ceaţă

ninge

peste cheia lăsată pe masă

pentru miraje

din care puţini se mai reîntorc

ninge

cu o linişte mai înspăimântătoare

decât toate războaiele

mă vei ucide

din prea multă iubire

căci spre mine priveşti

cu atâta ardoare

ALCĂTUIRII CE SUNT

A muri este tot

un fel de a scrie poeme

a muri este un fel de-a hoinări

printre cuvinte

având curajul de a cădea în genunchi

a muri este tot un fel de

a scrie poeme

sub stelele căzătoare

împrăştiind pulberi de haşiş

printre îngeri

ei vor avea grijă

să nu scrii prea mult…

CITADINISM

Se înnoptează

până în cele mai mici amănunte

pe bulevard

coji de cuvinte siluite

maşinile se opresc brusc

în trupul debusolat

om sau câine?

ţin buchetul de flori ca o torţă olimpică

ei aclamă hulubii sinucigaşi

oraşul îmi pune piedică

mă sprijin de laudele

cu izul lor mortuar

brusc apare cerşetorul poet

poate eşti tu deghizat

ivindu-te orbitor

după doar câţiva paşi

poate că te vei arăta în tunel

călcând pe lumină

noi, orbii eterni

te vom lumina o secundă

licărind în capătul

de ţigară nestins

scăpat la rădăcina oraşului

spălat cu solvent, insolent…

DESPRE TEAMĂ, CU DRAGOSTE

Oriunde ar merge este tot el

rădăcina cărnii oftează:

cărei zăpezi l-ai promis

cărei furtuni

neîngăduit de barbară

pasărea îşi caută un înger

privind spre pământul unde

florile ne oferă parfumul gratis

soarele nu costă nimic

şi totuşi cineva mereu plăteşte

oriunde ar pune zăbrele

libertatea şi moartea pătrund

deopotrivă tandre şi nemiloase

în lumea învăţând

despre teamă cu dragoste

de la un înger rănit

ce ştie vântul

aducându-i la picioare

o monedă de argint

să-şi pilească încet cătuşele…

TU

îmi aduci marea la picioare

şi muntele în palmă

faci să se-aprindă-n ceruri

steaua bolnavă

deşi nu mă vezi, nu mă auzi

îmi dai tot deşi nimic nu îţi cer

îmi dai tot şi nimic nu îmi ceri

uneori vântul ia chipul tău

lovind de pereţi ferestrele nopţii…

GOLICIUNEA ZILEI

Şi merg şi plutesc

buimacă mă împiedic de vrăbii

trec prin aerul ca un giulgiu lunecând

de pe trupul gol al zilei

ochii se umplu de lacrimi şi ploaie

inundând mahalalele

vocea nu mă ascultă

merg pe unde nu se umblă

cu mâinile prinse-n liane fierbinţi

câinii îmi fură pâinea abia cumpărată

la intersecţii, şoferii strigă: e beată!

Ziua e o nesfârşită noapte solară

noaptea aud plantele împreunându-se

întru perpetuarea parfumului amărui

dacă cineva m-ar opri pe drum

să mă întrebe firesc

ce mi s-a întâmplat

i-aş răspunde şoaptit: Iubesc!

POEMUL

În fiecare dintre voi sunt şi eu

cu frica mea

cu durerea mea

cu lacrima mea căutând

altă lacrimă

în mine

e puţin din fiecare dintre voi

şi totuşi, acum la amiază

pe pragul filei de ceară

ard singur…

VEŞNICIA DE BUNĂ-CREDINŢĂ

Vino în miez de noapte

să inventăm anotimpuri cu fructe noi

vino cum vii pentru orice rugă

bucurându-mi carnea umilă

aerul din oasele mele cântă

cântecul unic al trupului schimbător

de la o veşnicie la alta

sunt duşmanul tău credincios

procurând suferinţa plăcerii

pe cât de nevinovată

pe atât de greu încercată

vino să inventăm moartea, al ei secret

din cer cad leşuri de stele, vino

pasăre cu coroană

pasăre cu inel domnesc

vino, aşa cum vii pentru

fiece jertfă

eu îndulcesc vinul cu licoarea adormitoare

după legile ospeţiei…

CÂND JUPITER…

În mâna ta

sunt clipele mele

în mâna ta sunt

tainele dintre ele

în mâna ta e norocul

sângelui meu

reîntâlnindu-se cu sângele

altor stele

în mâna ta sunt cuvintele –

hrana mea cea de toate zilele

iar mâna ta flutură fericită

pe eşafod…

NIMĂNUI, NESUPUSĂ

Câte mi-ai dat

şi cu cât de puţin am rămas

am risipit, am pierdut, am distrus

pe drumul întortocheat

dintre fiinţă şi nefiinţă

merg legată la ochi

pe podul incandescent

în jocul nostru

se năşteau, mureau regi, sori, planete

exist doar plecând

cu dureri şi izbânzi

ce nu se mai ivesc nicăieri

abia acum ştiu ce mult am contat

câte mi-ai dat

câte mi-ai luat, Doamne!

CREDO

Capcana vieţii…

capcana iubirii…

capcana planetei

prinse-n sisteme şi legi

purtându-ne spre necunoscutul

ştiut doar de tine

câte piedici să nu evadez

să nu te înduioşez

câte bariere ai pus între noi

câte vise…

ÎNSINGURATUL NEPĂMÂNTEAN

Oricât ar şuiera vântul

oricât s-ar înălţa turlele

învolburând apele

oricât ne-am încrâncena

învingător e doar el…

şi-ar da viaţa să fie altfel

dacă ar avea viaţă ori ceva asemănător

să fugim din ceasornicele

de piatră, de sulf, de pucioasă

luând cu noi planeta diurnă

să evadăm împreună

sub tunetul gândului

fluturelui-maimuţă, fluturelui-rinocer

din balconul suspendat mă salută

el, amantul statornic

cu un cronometru la butonieră

numărându-mi bătăile aripilor

şi când nu zbor

el, timpul, căruia nimic nu-i refuz.

MAI-MARII CELOR MAI MICI

Neluat în seamă de nimeni

doar un colet abandonat, un aurolac

însoţit de un câine murdar

lângă manechinele vii, sexy

ce fiinţă caraghiasă, poemul

pe zebrele argintii

luând parte la petrecerea lumii

fără să fi fost invitat

fără să se sinchisească de posteritate

un ins din mulţime încearcă să îl ajute

să se ridice, să bea absint

refuză scuturându-şi pletele ude

apoi brusc

cu un gest oarecum tipic

plonjează în traficul greu al planetelor.

ORION

Stăruinţa nu ţi-a adus nimic bun

nici confruntarea, victorie palidă

urcând cu evlavie

încă o treaptă de fum

când perdeaua tremură fără vânt

şi flacăra pâlpâie fără seu

laudele nu ţi-au fost de folos

nici linguşirea în amiaza persană

dăruind morţii ce nu ţi-a cerut niciodată

ţintindu-ţi iubitul

cu săgeata de fier şi de foc

să urce la cer poemul…

VEŞMINTE ALBE PENTRU PRINŢUL NEGRU

Oh, când te vei trezi

ce depărtat va fi

oraşul putrezind sub catedrale

cei care au hulit

vor mai huli

prietenii vor spune nerozii

rana cu gust de miere

se va închide-ncet

certându-ne discret

oh, când se va trezi

cel gol şi singur

ce frig aristocrat va fi-n cuvinte

iar eu stăpâna lui voi fi

cu focurile sub morminte

veşminte albe coborâţi din ceruri

veşmânt din piei de înger şi de diavol

pentru acel

ce m-a făcut să plâng şi să mă bucur

cu toate aripile sfărâmate…

ANIVERSARE

Astăzi, de ziua ta este frig

ninge imperceptibil

sub flacăra verde a candelei

nu lăcrima

cel iubit nu ţi-a adus flori

oamenii, în forfota lor

prin oraşul de sticlă şi fier

se îmbrăţişează

inadmisibil de fericiţi uneori

pentru unii poate fi ultima zi

cel iubit n-a sosit încă…

INVENŢIA TRECERII

Să treacă vremea

să nu mă ia în seamă

ca setea

celui cuprins de febră

celui înjunghiat

câinii, îngerii se-mprăştie speriaţi

să treacă ziua cea fără noapte

mare fără apă

pietre fără vad

sângele luptei pleacă

flămând la luptă

florile căzute seamănă cu

obrazul femeii fumând prea mult

viaţa de unică folosinţă.

PICĂTURA DE HAOS

Zilnic îmi fac rugăciunea

spre liniştea ta

sângele reconstituie

chipul potopului

din manualul splendorilor acceptate

altcumva

ai fi puţin supărat pe mine

în grădină

le-am pus arborilor alte coroane

ei mă privesc

cu îngăduinţa binelui necesar

oamenii reconstituie ştiinţa perpetuării

binelui prin răul fecund

Dumnezeu tună dar e departe

lăsându-ne-n tihnă să păcătuim.

CE-AR FACE VIAŢA-N LOCUL MEU

Fiecare te aşteaptă în felul său

venirea-ţi e sărbătorită cu fast:

flori, chiote, lacrimi

ca o veche iubire

revii la cel părăsit

ispită a zilelor bune

neînduplecată şi dreaptă

în vremurile mereu schimbătoare

ultima dragoste

nimeni nu te-a aşteptat în zadar.

CEALALTĂ VREME

Încep cuvântul

pe care-l termină vântul

viaţa pleacă

lăsând în urmă vidul

slujind artifexul

viaţa pleacă

luând cu ea înspăimântarea morţii

neînvăţată încă să se desprindă

să-şi poarte de grijă

spre cerul ca un ochi de ciclop

arunc piatra cuvântului…

NĂSCUT DIN HOHOT

Între mine şi lună – oraşul

cu miasmele somnului

despic umbra

pregătindu-mă să fiu umbră

poemele se devoră reciproc

printre resturi

oraşul îşi trage ceaţa pe faţă

privesc printr-un ciob de sticlă afumată

viaţa pe şinele ca şerpii

încolăcind cartierele

poemele zac nescrise

într-o baltă de tuş.

SPIRIDUŞII DIN FLACĂRĂ

Nu am dorinţe, nici spaime

hrana cuvintelor e pe sfârşite

iau parte la conceperea ta

trăind

din ceea ce se stinsese

viaţa puţină ca praful

de pe mobila fină

în fiecare zi cineva şterge praful

spală cada, alunecă pe parchet

spiriduşii din flacără

aprind zăpada

pielii

îmbrăţişez pielea albă

până la sânge…

TRUPUL CU MÂNECI SCURTE

Coboară

prin aburul violet

pe oglinda lucitoare a străzii

înconjurat repede

de ologii zilei

înaintează în mărime naturală

dinspre viitor spre trecut

ştiind totul despre nimic

bărbatul atâtor femei

e acum şi al meu

ţinând un buchet de flori roşii

cu panglică neagră

pe chipul lui, timpul

s-a jucat puţin

cu un briceag nou-nouţ.

PUTEREA TĂCERII

Trecutul arde

ca o rană adâncă

ce nu mai necesită îngrijiri

din orice poţi muri

din orice

spune viermele harnic

merită să încerci

să fii o zi vierme

tu, care zbori

protejat împotriva fericirii

răstignită

între virtute şi necredinţă.

ZIDIREA DE SINE

Când pielea lumii trosneşte

sub pielea de fum şi pucioasă a morţii

când lucrurile nu se mai împotrivesc

lucrurilor

unde te pot găsi uşor şi repede

pentru o biată iscălitură

pe pielea mea de pisică

pe pielea mea de tatoo

înnegrind bezna încărunţită

scriu cu sângele

vărsat pentru gloria ce va naşte alt sânge

purtător de torţă

prin labirintul bibliotecilor

duhnind a geniu şi nebunie şi eternitate

mereu arunc ceva din mine

pentru a rămâne întreagă…

PRIZONIER ÎN POEM

N-am avut privilegiul de-a fi

vultur, nici stâncă, nici iască

în pământul tău

n-am avut şansa să fiu viforul

spulberându-ţi acoperişul, eliberându-te

indestructibilul meu

n-am reuşit să fiu focul

mistuind marea ce te-a sorbit

am avut ghinionul să fiu ca ceilalţi

cât timp am lipsit…

PE TALGERUL LUNII

Stingeţi luminile

luaţi tăvile cu mâncare

vărsaţi cupele

sugrumaţi porumbeii parfumaţi

din plafoanele sidefate

până în cel de-al şaptelea cer

rupeţi mantia

în care voiaţi să-l înveşmântaţi

ca pe un stăpân şi rob de preţ

amuţind haruspicii

smulgeţi-vă rubinele din lobul urechilor

petalele dintre sânii dulci

ardeţi patul din lemn de măslin

şi pânza de pe faţa luminii

îmbibată de mirodenii

el nu mai vine azi, nu mai vine…

ÎNAINTE DE-A INUNDA CORIDORUL

Dimineaţa, glasul lui e amar

picură moarte din trupul tânăr

pasărea se uită pe furiş

la cei prinşi în capcană

la cei ce au dreptul de a greşi

o singură dată

cel ce-ţi jură că te va mântui

pleacă

în noaptea de o mie de ani

pe urmele văzute şi nevăzute

ale cuvintelor învăţând să fie temute

dinainte de naştere

binevenit eşti, tu

trecând grăbit în trenuri de lux

prin multele vieţi

binevenit eşti tu, sunet al morţii…

SUB BOLTA CEA VIE

Mai nimic n-am făcut cu cele

pe care mi le-ai dăruit

încât uneori cred

că nici nu erau pentru mine:

primăvara, iubirea, moartea

pocalul s-a spart

în cinstea ta

în o mie de fapte neîntâmplate

din mine a mai rămas

un cuvânt

pe locul din care m-ai smuls

din tine a mai rămas

o dâră de fum

înceţoşând privirea…

ÎNTRE ATAC ŞI APĂRARE

De câte ori am pierdut în cursa vieţii

am zis:

e spre binele meu

când am primit lovituri

am zâmbit:

e spre binele meu

când lacrimile te-au chemat în ajutor

am şoptit:

ele sunt spre binele meu

iar ajutorul tău a venit

când binele răului se făcuse

de câte ori am pierdut

din iubire, din ură, din răzvrătire

am repetat:

e spre binele meu

până când tu, binele suprem

mi-ai luat de pe umeri

povara înţelepciunii

eliberându-mă, dăruindu-mi

odihna cea mare, care după cum spui

e spre binele meu…

ÎNTRE DOUĂ PECEŢI

Azi mă distrez

cu prietenii tăi, trădătorii

în vârtejul actelor de clemenţă

negociez

versuri beligerante

urcând dinspre glezne spre coapse

să nu se vadă că lăcrimez

sunt visători care cred

că tu poţi orice

când ţinteşti

cu fulminante cuvinte gloanţe

dar cine se va lăsa ucis

de un glonte

din paradis…

ZBOR CU ARIPA TĂIATĂ

Îngerul îl înhaţă

prin yala trasă

prin cerul

cu un cifru încurcat

punând întuneric în vase

e primul care iartă şi ultimul ce moare

clamându-şi privilegiul durerii

neiertătoare

gâtul moale prăbuşind capul

îngerul îl înalţă

eliberând teama mistuitoare

în schimbul luminii

perfecţionând specia…

e în ordine aici

bea în linişte, sărută umbra zvonului

ochiul morţii caută, caută

ce caută oare ochiul tău

printre cocorii

cu V-ul lor tremurător

frigul nu mai e singur

din mine va lipsi o secundă

cenuşa ei va încălzi îngerul…

VIAŢA CA UN ECOU AL MORŢII

În locul meu răspund păsările

brune, marine

în locul meu răspund pajiştile

alpine

în locul meu răspunde poemul

greu de lacrimi, de jurăminte

venind

dintr-o ţară frumoasă

ce nu vindecă

nici nu ucide…

OPŢIUNEA SACRIFICIULUI

Mâine mă vei sparge cu dalta

mâine fii gata

voi sta

la masa

de lângă retortă

fardată strident

alături de cei trei cheflii

încă printre cei vii

lângă oarba cea nemiloasă

cu mâini de papirus

pentru care nimic nu e imposibil

dar nici posibil

în lumea încă întreagă, cuminte

în varul fierbinte

ai grijă să fii fericit

printre primejdiile ei simple

şi caste şi inutile…

HOMO CHRISTIANUS

Când ne privim în ochi

când ne îmbrăţişăm

infinitul trece prin noi

având ceva omenesc…

infinitul cel singur

într-un cărucior

numărându-şi bobinele

de sârmă ghimpată…

CÂMPURI DE VEGHE

Bătrâni amintindu-şi

de moartea fiilor

făcându-le parastase

vorbind despre bolile incurabile

ale nepoţilor

comentând destinul tragic

al tânărului poet de la şapte

găsit spânzurat între etaje

de un vers

oameni bătrâni vorbind tare

târându-şi picioarele umflate

prin carnea albă a diavolului

cu pietriş sonor

mirosind a formol

pe strada primăverii

pasărea-liră cântă din răsputeri.

FLĂCĂRI PE APE

Cât cer e-n mine

câte jivine rare

câte păduri de fag şi de smochin

şi câte mări cu nave albe

tăind rechini, sirene caste

câte petreceri fericite până-n zori

şi câte omucideri semnate:

homo faber, homo industrious, homo duplex

câte iubiri de ce-i nepământesc

şi în răspăr cu legea

pe toate ţi le dăruiesc

o, Doamne, ia-napoi ce ţi-am prădat!

Notă biobibliografică

VICTORIA MILESCU, născută la 18.12.1952 în municipiul Brăila, a urmat Liceul teoretic ,,Nicolae Bălcescu‘‘, în revista căruia, ,,Muguri‘‘, i-au apărut primele poezii şi reportaje. Este licenţiată a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, secţia română-engleză. A lucrat ca profesor I de limbă engleză, apoi ca referent de specialitate la Compania Tarom şi la Departamentul Aviaţiei Civile. Studii postuniversitare. În 1978, îi apar poezii în revista ,,Luceafărul‘‘, la Poşta redacţiei, ţinută de Geo Dumitrescu. În 1988, câştigă concursul de debut în volum concomitent la Editura Cartea Românească (vol. Prier, redactor Mircea Ciobanu) şi la Editura Facla, Timişoara (vol. Argonauţii, redactor Eugen Dorcescu). Până în ’90, publică texte în aproape toate revistele culturale din ţară. După ’90, lucrează în presă şi editură. A fost: redactor de rubrică, publicist-comentator, redactor-şef adjunct (secţia Cultură) la: ,,Realitatea românească‘‘, ,,Azi‘‘ (Suplimentul ,,Feţele culturii‘‘), ,,Ecran-Magazin‘‘, ,,Universul cărţii‘‘. Redactor de carte la Editura Scripta, la Editura Nemira. A publicat: Welcome December/Bun venit Decembrie (ediţie bilingvă română-engleză, versiunea în limba engleză aparţinând autoarei, Editura Fiat Lux, 1994); Şlefuitorul de lacrimi (Editura Eminescu, 1995); Izbânda furată (Editura Albatros, 1995); Inimă de iepure (Casa Editorială Odeon, 1998); Arleziana (Editura Eminescu, 2000); Zâmbet de tigru (Casa Editorială Odeon, 2001); Ecoul clipei (Casa Editorială Odeon, 2003); Flacăra nevăzută/ Láthatatlan Láng(ediţie bilingvă, română-maghiară, traducere de Horváth Dezideriu, Casa Editorială Odeon, 2007); Roua cuvântului/ Szóharmat (ediţie bilingvă, română-maghiară, traducere de Horváth Dezideriu, Editura Anamarol, 2008). Cărţi pentru copii: Cartea cu surprize; Cine l-a salvat pe Murdărel? (Editura Scripta, 1995); Abecedar-ghicitoare; Dicţionar-ghicitoare (Editura Teora, 1998); Lacrima de cristal; Găseşte rima (Casa Editorială Odeon, 2000); Animalele mele dragi (Editura Flamingo GD, 2006). Traduceri din limba engleză: Bandiţi, gangsteri şi mafie de Martin McCauley (Editura All, 2006); Vrăjitorul din Oz (Editura Flamingo GD, 2006); Povestiri de Crăciun; Iepurele cel lăudăros (Editura Flamingo GD, 2004); Exploratorii; Corpul uman, atlas (Editura Flamingo GD, 2006); seria de basme scrise şi ilustrate de australianca Shirley Barber: Curcubeul magic; Pădurea vrăjită; Poveşti înainte de culcare; Brăţara magică; Alfabetul zânelor; În lumea zânelor; Povestea unei sirene; Prinţesa Sirenă şi Regele Caracatiţă (Editura Flamingo GD, 2007, 2008) etc.

Este inclusă în antologii de poezie, de critică şi în dicţionare: Poezia pădurii (Radu Cârneci, Editura Orion, 1998); Icoana mamei (George Chirilă, Editura Amurg Sentimental, l999); O antologie a poetelor din România (Constantin Popescu-Ulmu, Editura Muzeul Literaturii Române, 2000); Personalia, dicţionar biobibliografic (Axenia Hogea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2000); Poezia română între milenii, dicţionar de autori (Geo Vasile, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002); Carte de citire (Paul Silvestru, Editura Paideia, 2002); Millenium (Biblioteca judeţeană ,,V. Voiculescu‘‘, Buzău, 2002); Banca de metafore (Victor Sterom, Biblioteca Sinteze Literare, Ploieşti, 2002); Who’ s Who în România (Pegasus Press, 2002); Cinegetica (Radu Cârneci, Editura Orion, 2003); Despre starea poeziei (Ştefania Mincu, Editura Pontica, Constanţa, 2003); De la cuvinte la necuvinte, 50 de poeţi români contemporani, ediţie bilingvă română-maghiară, traducere de Horváth Dezideriu (Editura Contrast, 2005); Râsu’-plânsu’ lui Nichita Stănescu, vol. 2, texte despre (Laurian Stănchescu, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2005); Dicţionarul general al literaturii române (Editura Univers Enciclopedic, 2005); Atelierele poeziei (Mircea A. Diaconu, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2005); Murmurul vocilor (antologie plurilingvă de Ioan Ţepelea şi Virgil Bulat, Editura Cogito, Oradea, 2007); Antologia Festivalului Internaţional ,,Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş‘‘, Poesys 11 (Editura Academiei Internaţionale Orient-Occident, 2007); Voices of Contemporary Romanian Poets (English version by Dan Brudaşcu, Editura Sedan, Cluj-Napoca, 2007) etc.

A publicat poezii, interviuri şi cronici în: ,,Luceafărul‘‘, ,,Viaţa Românească‘‘, SLAST, ,,Contemporanul-Ideea Europeană‘‘, ,,Revista Sud‘‘, ,,Literatorul‘‘, ,,Lumea-magazin‘‘, ,,Poesis‘‘ (Satu Mare), ,,Unu‘‘, (Oradea), ,,Poezia‘‘ (Iaşi), ,,Semne-Emia‘‘ (Deva), ,,Ardealul literar şi artistic‘‘ (Deva), ,,Porto-Franco‘‘ (Galaţi), ,,Pro Saeculum‘‘, ,,Oglinda literară“, ,,Lector‘‘(Focşani), ,,Sinteze prahovene‘‘ (Ploieşti), ,,Dor de Dor“ (Călăraşi), ,,Lamura‘‘ (Craiova), ,,Portal-Măiastra‘‘ (Târgu-Jiu), ,,Luceafărul românesc‘‘ (on line), ,,Albanezul/ Shqiptari‘‘, ,,Mioriţa noastră‘‘ (SUA), ,,Mihai Eminescu‘‘ (Australia), ,,Balada‘‘ (Germania), ,,Limba română‘‘, (Republica Moldova), ,,Roman Pays‘‘ (Belgia), ,,Kultura‘‘ (Albania), ,,Agero‘‘ (Stuttgart, Germania, on line) etc.

A primit diplome şi premii la concursuri literare şi la saloane de carte şi presă: Premiul Revistei ,,Luceafărul‘‘ la Festivalul-concurs interjudeţean de poezie ,,Ovid Densuşianu‘‘, Deva, 1983; Premiul Special al Juriului la Concursul literar ,,Măiastra‘‘, Bucureşti-Otopeni, 1983; Premiul Revistei ,,Ateneu‘‘la Festivalul de poezie ,,George Coşbuc‘‘, Bistriţa, l984; Premiul III la Concursul ,,Zilele literaturii pentru copii şi tineret‘‘, Buşteni, l987; Premiul III la Concursul interjudeţean de creaţie literară ,,Afirmarea‘‘, Satu Mare, 1987; Premiul Revistei ,,Contemporanul‘‘ la Festivalul ,,Lucian Blaga‘‘, Sebeş-Alba, l987; Premiul Revistei ,,Cronica‘‘, la Concursul de creaţie literară şi interpretare a poeziei eminesciene ,,Porni Luceafărul‘‘, Botoşani, 1988; Premiul I la Concursul republican de poezie patriotică, Bucureşti, 1989; Diplomă pentru merite artistice şi culturale la ,,Zilele Culturii Române‘‘, Săvârşin, 1999; Diplomă în calitate de mentor spiritual al orizontului literar ,,Amurg Sentimental‘‘, Bucureşti, 2000; Premiul ,,Iulia Hasdeu‘‘ la Concursul Naţional de Creaţie al Scriitoarelor din România, Bucureşti, 2001; Diplomă pentru cartea ,,Arleziana‘‘ la Târgul de carte AMPLUS International Ltd., Bucureşti, 2001; Diplomă de Onoare la Festivalul Internaţional de Poezie ,,Emia‘‘, Deva, 2001; Honorary membership of International Association of Paradoxism, University of New Mexico, 2001; Premiul Special de Poezie pentru vol. ,,Arleziana‘‘ la Salonul Internaţional de Carte, Oradea, 2001; Certificate of Participation at 27^th Annual Congress of the American-Romanian Academy of Arts and Sciences, Oradea, 2002; Premiul Special de Poezie pentru vol. ,,Zâmbet de tigru‘‘, Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), Oradea, 2002; Certificate of Participation, Festivalul Internaţional de Poezie ,,Emia‘‘, Deva, 2002; Diploma de Onoare ,,Ovidius‘‘ la Salonul Naţional de Carte, Constanţa, 2002; Diploma ,,Femeia anului 2005‘‘ din partea The American Biographical Institute, SUA, nominalizare ,,The World Medal of Freedom‘‘, The American Biographical Institute, SUA, 2006; Menţiune la Concursul de haiku ,,Ad Visum‘‘, Vişeul de Sus, 2006; Diploma de gratitudine a revistei ,,Sud‘‘, 2007; Distincţia de Excelenţă, Târgul de Carte, Focşani, 2008 etc.

Au scris despre cărţile sale: Romul Munteanu (,,Azi‘‘, suplimentul cultural ,,Feţele culturii‘‘), Gheorghe Tomozei (ziarul ,,Ora‘‘), Cezar Ivănescu (,,Luceafărul‘‘, Prefaţă la Inimă de iepure), Radu Cârneci (prezentare la. Ecoul clipei), Geo Vasile (,,Contemporanul-Ideea Europeană‘‘), Octavian Soviany (,,Luceafărul‘‘), Florentin Popescu (,,Caligraf‘‘, Alexandria), Radu Voinescu (,,Viaţa Armatei‘‘), Lucian Chişu (,,Viaţa Românească‘‘), Aureliu Goci (,,Revista Sud‘‘), Dan Stanca (,,România liberă‘‘), Constantin Abăluţă (,,Euromuseon‘‘), Costel Stancu (,,Provincia Corvina‘‘, Hunedoara), George Chirilă (,,Universul Cărţii‘‘ ), Paul Silvestru (,,Universul Cărţii‘‘), Iuliu Raţiu (,,Universul Cărţii‘‘), Sultana Craia (Postfaţă la Arleziana), Mariana Ionescu (,,Universul Cărţii‘‘), Mariana Filimon (,,Contrapunct‘‘), Mariana Pândaru (,,Ardealul literar şi artistic‘‘, Deva), Ioan Ţepelea (,,Unu‘‘, Oradea), Constantin Cubleşan (,,Curierul‘‘ Primăriei municipiului Cluj-Napoca), Valeria Manta Tăicuţu (,,Oglinda literară‘‘, Focşani), Dumitru Matală (,,Universul Cărţii‘‘), Mihail I. Vlad (,,Jurnalul de Dâmboviţa‘‘), Victor Sterom (,,Cronica‘‘, Iaşi, ,,Viaţa de pretutindeni‘‘, Arad, ,,Informaţia Prahovei‘‘, Ploieşti), Ana-Luiza Toma (,,Porto-Franco‘‘, Galaţi), Paul Sânpetru (,,Dunărea de Jos‘‘, Galaţi), Teodor Mădălin (,,Tomis‘‘, Constanţa), Monica Mureşan (,,Poesis‘‘, Satu Mare), Petrică Birău (,,Semne-Emia‘‘, Deva), Lucia Olaru Nenati (,,Ecoul‘‘, ARP, on line), Lucian Gruia (,,Portal-Măiastra‘‘, Târgu-Jiu) etc.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1995, membră a

Asociaţiei UNESCO ,,Iulia Hasdeu“, membră ASLA, Oradea, membră a Academiei Interferenţelor Internaţionale, Fundaţia ,,Paul Polidor‘‘.

PREFAŢĂ

În arena noastră literară, devenită aproape neîncăpătoare după 1989 (fiindcă libertatea de expresie a permis apariţia a zeci, dacă nu cumva a sute de nume, aşternute pe o copertă de carte, încât cititorului obişnuit îi este, practic, imposibil să se orienteze în propriile-i opţiuni, astfel spus să discearnă între poezia de valoare şi impostură), dna Victoria Milescu face figura autorului care, din respect pentru sine, pentru lectorii săi şi nu în ultimul rând pentru cuvântul tipărit, a ştiut şi ştie să-şi respecte condiţia personală de poet serios şi consecvent cu sine, negrăbindu-se să trimită la tipar, de îndată ce le aşterne pe hârtie, toate textele. Fireşte, nu trebuie înţeles de aici că s-ar situa, cumva, în extrema cealaltă: a autorului care lasă să aştepte prin sertare, ani în şir, tot ce scrie.

Cu prezentul volum, Conspiraţii celeste, dna Victoria Milescu, nu prea răsfăţată de critica literară, dar nici trecută sub tăcere, ori ,,expediată‘‘ de cronicarii publicaţiilor literare, se dovedeşte a fi, aşadar, consecventă cu sine în conturarea unui univers liric ale cărui coordonate de existenţă se prefigurau încă de la debutul său din urmă cu aproape două decenii (Prier, 1988). Şi când spun consecvenţă cu sine am în vedere, în primul rând, o permanentă căutare a mijloacelor de expresie care să ,,traducă‘‘ în limbajul poeziei incandescenţa unor trăiri nu numai autentice, ci şi convingătoare, cu vădita intenţie de a le găsi un suport ideatic pe măsură. Căci dacă în primele sale cărţi, dna Victoria Milescu acorda, ca să zic aşa, într-un termen mai puţin literar, prioritate sentimentului, trăirii fruste, impresiei imediate, treptat-treptat, poeta a început să ,,vadă idei‘‘, cum ar fi spus Camil Petrescu.

Aşadar avem a face, de la un volum la altul, cu parcurgerea unor etape ce reprezintă tot atâtea trepte spre conceptualizare şi maturizare lirică, fără însă a se marca o definitivă rupere de afecte, ori o voalare totală a lor.

,,Poezia – nota prin 1926 Garabet Ibrăileanu – este, în primul rând, ecoul unei sensibilităţi fragede într-un organism psihic superior; sensibilitatea ia act de univers, vibrând; sentimentul şi inteligenţa răspund, organizează.‘‘

În ce o priveşte pe dna Victoria Milescu, ,,organizarea‘‘ de care vorbea criticul de la ,,Viaţa Românească‘‘ capătă concreteţe, pregnant,

în cartea pe care o ai acum în faţă, stimate cititor. Respectiva ,,organizare‘‘ se produce cel puţin pe două mari direcţii, ambele susţinute, aidoma unor cariatide, de idei deopotrivă interesante şi totodată adecvate temperamentului autoarei.

Prima ar fi, după opinia mea, cea care vizează un anume tip de meditaţie asupra existenţei, a vieţii şi a morţii, cealaltă o înclinare către poezia sacră, de pătrundere şi descifrare a tainelor dumnezeieşti cărora, prin spirit şi simţire, i se circumscrie în totul şi ,,trestia gânditoare‘‘ – omul.

La graniţa dintre speranţă şi vis, dintre existenţă şi nefiinţă stă acel vanitas vanitatum care i-a dat dintotdeauna fiinţei noastre fiori de nelinişte. ,,Dumnezeu şi moartea – citim într-un loc –/ îmi poartă de grijă/ eu fac să dureze efemerul/ construiesc o casă pentru vrăbii/ sădesc un pom pentru rai/ fac un copil care va dărâma casa/ fiind prea mică/ şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte/ scriu o carte despre toate acestea/ şi cineva o va arde/ să se încălzească sub viscol…‘‘ (Imitându-i pe ceilalţi).

Poeta este o nemulţumită – de sine, de lume, de proasta orânduire a lucrurilor – şi pe alocuri gata să descopere chiar şi unele ,,conspiraţii celeste‘‘ , dar ,,reproşul‘‘ nu este rostit în felul imperativ de odinioară al lui Arghezi, ci cu un fel de resemnare, care mi se pare a veni dintr-o superioară înţelegere a psihologiei umane, dar şi a cosmosului. Pentru dna Victoria Milescu ,,diamantul cerceilor nu mai sună‘‘, ,,şiragul perlelor s-a tocit‘‘, poeta este trezită de ,,chemări la nesupunere‘‘, în ,,venele crepusculare‘‘ vede o ,,cupă cu vinul nobil şi vechi al sângelui‘‘ într-un fel de disoluţie a universului, altădată animat de cântecul unor ,,păsări scumpe şi rare‘‘.Viziunea este aici halucinantă, iar imaginea venelor crepusculare comparate cu ramurile unui ,,copac aproape uscat‘‘ este, fără îndoială (şi fără exagerare!) demnă de unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii.

Dna Victoria Milescu practică, pe de altă parte, o poezie sacrificială, în care lamento-ul său se petrece în preajma sau pe altarul poemului, căruia i se dăruie cu totul, care îi domină existenţa şi care rămâne referenţial în multe locuri – ceea ce o apropie, desigur, de gruparea aşa-zis ,,optzecistă‘‘, cu care, de altfel, nu i-am descoperit alte tangenţe.

Poeta este, în fond, o îndrăgostită de viaţă şi de toate ale lumii, o neînţeleasă (ca orice autentic creator de poezie) şi – dăruită cuvântului – se revoltă la gândul morţii şi al contopirii în univers, sentiment delicat şi frumos creionat, ca într-o stampă japoneză (în care umbrele şi tuşele de culoare vorbesc singure) într-un poem intitulat Jertfa zilei: ,,Dintre atâtea

păsări/ nici una nu te ia în zbor/dintre atâtea flori/ nici una nu-ţi spune secretul/ reînfloririi/ dintre atâţia sori/ nici unul nu redevine/ lut cu chip de om/ dintre atâţia oameni/ nici unul nu îţi sare în ajutor/ când te atacă haita cuvintelor/ dintre atâtea cuvinte/ nici unul nu se va sinucide/ pentru a te înţelege deplin/ dintre atâtea zile/ nici una nu va rămâne cu tine…‘‘.

Un nor de melancolie umbreşte chiar şi puţinele poeme de dragoste din carte, poeme în care inefabilul alternează cu notaţia simplă, într-o delicată creionare a tandreţei umane: ,,de-aş veni dinspre vânt/ aş şlefui diamante/ de-aş veni dinspre praf/ m-aş lipi de tălpile tale/ însângerând cerul…‘‘ (Dreptul la neîncredere)

Cât priveşte poezia circumscrisă sacrului, dna Victoria Milescu nu se pierde în căutări sterile şi de sub condei îi ies uneori texte de rară frumuseţe, amintind parcă de performanţele de odinioară ale unor V. Voiculescu, Nichifor Crainic sau Blaga: ,,Cât cer e-n mine/ câte jivine rare/ câte păduri de fag şi de smochin/ şi câte mări cu nave albe/ tăind rechini, sirene caste/ câte petreceri fericite până-n zori/ şi câte omucideri semnate: homo faber, homo industrious, homo duplex/ câte iubiri de ce-i nepământesc/ şi în răspăr cu legea/ pe toate ţi le dăruiesc/ o, Doamne, ia-napoi ce ţi-am prădat!‘‘ (Flăcări pe ape).

Fără îndoială, cum scriam mai deunăzi înbtr-o cronică la o carte anterioară a acestei autoare, dna Victoria Milescu este o poetă cu mult mai importantă decât unele gloriole ale momentului, elogiate prin reviste. Iar volumul de faţă o dovedeşte încă odată.

7 Brumărel 2006

FLORENTIN POPESCU

ACELAŞI CER

Victoria Milescu - POEZIE

volumele publicate

CONSPIRATII CELESTE

PARTEA NEVĂZUTĂ A GLORIEI

STELE ÎN PLINĂ ZI

BUCURIA NELEGIUIRII

Nu mă iubi

SENINUL SINGUR

TU

GOLICIUNEA ZILEI

Şi merg şi plutesc

Vino în miez de noapte

Oh, când te vei trezi

CE-AR FACE VIAŢA-N LOCUL MEU

ZIDIREA DE SINE

Stingeţi luminile

Mâine mă vei sparge cu dalta

CÂMPURI DE VEGHE

Notă biobibliografică

PREFAŢĂ

Aşadar avem a face, de la un volum la altul, cu parcurgerea unor etape ce reprezintă tot atâtea trepte spre conceptualizare şi maturizare lirică, fără însă a se marca o definitivă rupere de afecte, ori o voalare totală a lor.

,,Poezia – nota prin 1926 Garabet Ibrăileanu – este, în primul rând, ecoul unei sensibilităţi fragede într-un organism psihic superior; sensibilitatea ia act de univers, vibrând; sentimentul şi inteligenţa răspund, organizează.‘‘

În ce o priveşte pe dna Victoria Milescu, ,,organizarea‘‘ de care vorbea criticul de la ,,Viaţa Românească‘‘ capătă concreteţe, pregnant,

în cartea pe care o ai acum în faţă, stimate cititor. Respectiva ,,organizare‘‘ se produce cel puţin pe două mari direcţii, ambele susţinute, aidoma unor cariatide, de idei deopotrivă interesante şi totodată adecvate temperamentului autoarei.

Fără îndoială, cum scriam mai deunăzi înbtr-o cronică la o carte anterioară a acestei autoare, dna Victoria Milescu este o poetă cu mult mai importantă decât unele gloriole ale momentului, elogiate prin reviste. Iar volumul de faţă o dovedeşte încă odată.

7 Brumărel 2006

FLORENTIN POPESCU

poeme